În urma participării la Campionatul Mondial în bazin scurt de la Melbourne, David Popovici s-a întors în țară cu o medalie de argint, la 200 de metri liber. Campionul mondial a participat și la 100 de metri liber, acolo unde a terminat pe locul patru, dar și la 400 de metri liber, probă în care a fost eliminat în serii.
„A fost un concurs pentru care ne-am pregătit foarte puţin, am avut foarte puţină pregătire în bazin de 25 de metri, care e foarte diferit. Pentru cei care nu ştiu, vă spun eu acum şi o să vă confirme toată lumea.
E un concurs la care am plecat cu foarte puţine aşteptări, tocmai pentru că încercam să fiu conştient că sunt foarte bun în bazin lung, nu în bazin scurt. Mi-am întrecut cu foarte mult aşteptările. Nu mă aşteptam să mai bat încă un record mondial de juniori, la ultimul meu concurs din an.
Speram să mă calific în vreo semifinală din cele trei. M-am calificat în fiecare finală a probei în care am participat. Am luat şi o medalie, mi-am întrecut aşteptările cu extrem de mult şi e un început foarte bun pentru înotul în 25 de metri”, a spus David Popovici, conform ziare.com.
David Popovici a venit cu o promisiune pentru anul 2023: „Mă gândesc să mai continui în bazin scurt. Deşi mi-am dovedit că sunt mult mai bun decât credeam, tot nu îmi place. Dar dacă am reuşit să fac atât de multe cu atât de puțină pregătire, sunt foarte curios ce o să se întâmple la anul, în Europenele de bazin scurt, care o să se ţină la noi la Otopeni, unde o să ne pregătim serios și se va vedea diferenţa. E plăcut că am reuşit să mă surprind”.