David Popovici a plecat în vacanță. Ce destinație din România a ales sportivul

Publicat: 04 08. 2023, 16:46
Sursa Foto: Inquam Photos / George Calin

David Popovici a participat la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, unde a obținut locul 4 la proba de 200 metri liber și locul 6 la proba de 100 metri liber. După concurs, sportivul a ales să se relaxaze într-o destinație din România.

Unde se relaxează David Popovici

Chiar și în vacanță, acesta nu renunța la mare sa pasiune, apa. A ales să meargă la Băile Sărate din Telega, județul Prahova, renumite pentru proprietățile lor curative, conform Adevărul.

David Popovici nu s-a lăsat intimidat de fanii săi și de ceilalți oameni care se aflau la băi, ba chiar s-a lăsat fotografiat și le zâmbea trecătorilor.

Campionul mondial este foarte apreciat pentru destinație modestă pe care a ales-o pentru a se relaxa. Un bărbat a postat poze cu David Popovici de la Băile Telega care au fost distribuite de mulți alții în semn de respect pentru sportiv.

„Respect!! Asta demonstrează simplitatea si modestia lui!!!” / „Stimă și respect pentru așa om, care ne aduce mari bucurii și pentru sacrificiile pe care le face”, sunt unele dintre reacțiile oamenilor la pozele cu David Popovici de la Băile Telega.

David Popovici nu s-a lăsat demoralizat de locurile obținute la Campionatul Mondial de la Fukuoka și a promis că la următorul concurs va lupta mai mult, pentru a aduce acasă aurul.