Darren Cahill, surprins la antrenamentul Amandei Anisimova înainte de sfertul de finală cu Simona Halep, fosta sa elevă (VIDEO)
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a fost surprins în timp ce o antrena pe Amanda Anisimova înainte de duelul cu cea mai prolifică tenismenă a României. Fostul lider WTA și sportiva americană se înfruntă miercuri pentru un loc în semifinalele de la Wimbledon 2022.
Simona Halep (18 WTA, 30 de ani) este în formă maximă înaintea partidei cu Amanda Anisimova (25 WTA, 20 de ani) și n-a cedat niciun set în primele patru tururi de la All England Club. Românca a câștigat două dintre cele trei dueluri directe de până acum, inclusiv singurul disputat pe iarbă, la Bad Homburg, cu doar câteva săptămâni în urmă, când se impunea cu un categoric 6-2 / 6-1 în doar 55 de minute de joc.
Darren Cahill, surprins la antrenamentul Amandei Anisimova înainte de sfertul de finală cu Simona Halep de la Wimbledon
Antrenorul australian a colaborat cu Amanda Anisimova la începutul anului și nu se știe dacă au reluat colaborarea, însă Darren Cahill a fost surprins în timp ce îi dădea sfaturi la un antrenament. Momentul a avut loc marți, cu doar o zi înainte de cel mai așteptat sfert de finală de la Wimbledon 2022.
Situația a fost remarcată de jurnalistul australian James Gray.
„Interesant să îl vedem pe Darren Cahill, cu o oră înainte ca jucătorul său Jannik Sinner să intre pe teren împotriva lui Novak Djokovic, la antrenament cu fosta sa elevă Amanda Anisimova. Anisimova joacă mâine cu fosta angajatoare a lui Cahill, Simona Halep”, a scris jurnalistul australian, marți, pe Twitter.
În prezent, Simona Halep este antrenată de Patrick Mouratoglou, alături de care Serena Williams a câștigat 10 dintre cele 23 de titluri de Grand Slam din bogatul său palmares. Relația dintre româncă și tehnicianul francez pare să fie una cât se poate de bună.
Simona Halep vine după una dintre cele mai bune partide pe care le-a făcut în ultimii ani, 6-1 / 6-2 cu Paula Badosa, locul 4 mondial în tenisul feminin și a 4-a favorită a turneului de la Wimbledon.
Amanda Anisimova a trecut în optimi de Harmony Tan, una dintre revelațiile actualei ediții, și a făcut-o de o manieră aproape la fel de categorică, 6-2 / 6-3.
Dacă Halep este dublă câștigătoare de Grand Slam și a câștigat inclusiv Wimbledon, în 2019, Anisimova nu trecuse niciodată de turul II de la All England Club și nu a câștigat niciun trofeu major, dar este una dintre marile speranțe ale tenisului american din noul val.