Simona n-a fost prima! Relaţia NEŞTIUTĂ dintre Darren Cahill şi o altă jucătoare celebră din România
Simona Halep, liderul clasamentului WTA, îi datorează o mare parte din succesul ei antrenorului australian Darren Cahill, care a ajutat-o să îşi îndeplinească visul – câştigarea unui turneu de Grand Slam.
Puţini ştiu însă că înainte de a lucra cu Simona, Darren Cahill a mai colaborat cu o sportivă din România. Este vorba despre Sorana Cîrstea, care a fost antrenată de australian acum 5 ani.
Alături de Cahill, Sorana a reuşit, în 2013, unul dintre cele mai bune turnee ale carierei, la Toronto, scrie digisport.ro. Acolo, românca a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Serena Williams.
Pe parcurs a eliminat însă adversare de calibru, precum Caroline Wozniacki (10 WTA la acea vreme), Jelena Jankovic (14 WTA), Petra Kvitova (7 WTA) și Na Li (5 WTA).
Partida din sferturi, cu Kvitova, a fost una de poveste, iar Darren Cahill a avut un aport decisiv la victoria Soranei, la fel cum se întâmplă acum la multe din meciurile Simonei.
Sorana a reuşit atunci să întoarcă rezultatul şi să câştige cu 4-6, 7-5, 6-2.
„A venit la 4-3 în setul secund şi mi-a arătat o fetiţă din tribune. Mi-a spus: ‘Unde vrea ea să fie?’. Eu i-am răspuns: ‘Aici, în locul meu!’. Aşa că el mi-a spus: ‘Ok, deci pentru asta eşti aici. De asta munceşti atât de mult. De asta ai sacrificat totul, pentru astfel de momente. Nu există niciun alt loc în lumea asta unde ţi-ai dori să fii’.
Acel speech n-a avut nimic de a face cu tenisul, a fost pur motivaţional. Atunci mi-a luat toată presiunea de pe umeri. ‘Sunt aici să joc, să mă bucur, să dau tot ce am mai bun. E mai bună decât mine, dar nu o să mă predau. O să lupt până la ultimul punct’, mi-am zis. Îi datorez multe lui Darren pentru această victorie. A fost incredibil”, afirma, la acel moment, Sorana Cîrstea.