Darren Cahill continuă turul de forță pentru a o scăpa pe Simona Halep de suspendare! Întâlnire secretă cu fostul manager al româncei, la un restaurant din Paris
Darren Cahill, omul care i-a fost antrenor și mentor Simonei Halep (10 WTA), se preocupă constant de situația româncei după scandalul de dopaj.
Cahill i-a luat apărarea public lui Halep
Darren Cahill a ținut să stea de vorbă atât cu Simona Halep, cât și cu foștii colaboratori despre scandalul de dopaj în care este implicată fosta sa elevă, în speranța că va găsi o soluție salvatoare.
De asemenea, Cahill i-a luat apărarea public lui Halep, susținând că sportiva în vârstă de 31 de ani nu ar fi luat niciodată în mod intenționat vreo substanță interzisă.
Darren Cahill a venit recent în România pentru a-i ridica moralul Simonei Halep, a discutat cu Daniel Dobre și Teo Cercel, dar puțini știu că australianul s-a întâlnit și cu fostul manager al sportivei, Virginia Ruzici. Cei doi au dezbătut situația Simonei Halep la restaurantul L’Avenue din Paris, potrivit Prosport.
„Am încercat primul meu selfie, dar nu a fost un mare succes, așa că l-am lăsat pe profesionist! A fost minunat să te revăd la Paris, D”, a spus Virginia Ruzici după întâlnirea cu Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.
Sportiva din Constanța l-a angajat pe Patrick Mouratoglou, la aproximativ 6 luni după despărțirea de tehnicianul australian.
Darren Cahill și Virginia Ruzici bagă mâna în foc pentru Simona Halep
Darren și Virginia bagă mâna în foc pentru corectitudinea Simonei: Cahill a antrenat-o aproape șase ani pe româncă, în timp ce Ruzici i-a fost alături nu mai puțin de 14 ani.
Simona Halep a rupt însă colaborarea cu Virginia Ruzici, înconjurându-se de oamenii apropiați lui Patrick Mouratoglou.
„O cunosc pe Simona de multă vreme și am lucrat cu ea timp de 14 ani. În tot acest timp, nu numai că a fost o sportivă și o campioană incredibilă, ci și un model de urmat.
Simona este o persoană de o sportivitate impecabilă, integritate și onestitate. Sunt profund întristată de aceste informații și sunt 100% convinsă că Simona nu ar fi făcut niciodată nimic pentru a obține un avantaj nedrept.
O susțin pe deplin pe Simona în lupta ei pentru adevăr și îi sunt alături”, a fost mesajul Virginiei Ruzici, după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat.
Virginia Ruzici, înlocuită de Simona Halep cu Nina Wennerstrom
Virginia Ruzici a luat-o sub aripa sa protectoare pe Simona Halep pe când aceasta era o adolescentă! „Simo” a înlocuit-o însă pe Virginia Ruzici cu suedeza Nina Wennerstrom, o apropiată a lui Patrick Mouratoglou.
Wennerstrom este fondatoarea companiei de management sportiv We Sport Agency, care reprezintă nu doar interesele tenismenilor, ci și ale jucătorilor de hochei sau fotbal.
Managera suedeză nu a avut nicio reacție publică după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj.