Darren Cahill, antrenorul cu care Simona Halep a câștigat primul titlu de Grand Slam, a vorbit despre suspendarea sportivei și spune că în perioada colaborării verificau atent produsele pentru a se asigura că nu conțin substanțe interzise, transmite Eurosport.
Antrenorul australian susține că tenismena se asigura că produsele sunt verificate de mai multe ori astfel încât să existe certitudinea că acestea nu conțin substanțe interzise.
„Oamenii care mă urmăresc cred că știu deja de câteva luni că nu am nimic altceva decât susținere pentru Simona. O știu pe ea, pe familia ei, știu cum e în aceste cercuri din lumea tenisului, o cunosc pe Virginia Ruzici, omul care i-a fost agent timp de foarte mulți ani și care a fost responsabil pentru susținerea ei încă de la o vârstă fragedă.
Eu am petrecut șase ani cu Simona, trăind și suferind în tenis, alături de Teo Cercel și alți oameni care i-au fost alături în acești ani. Felul în care se comporta față de cariera ei și cât de atentă era să nu cumva să ia ceva ilegal, să nu cumva să intre ceva ilegal în organism. Simona se asigura că verificăm de trei ori totul. Știu cât de important e și a fost pentru ea să fie curată. Nimic nu s-a schimbat.
Știu că nu ar face nimic de acest fel în mod intenționat. Ar fi greșit. Fără îndoială a existat o problemă cu o substanță din suplimentele pe care le lua. Până și ITIA a transmis că acceptă ideea că a existat o contaminare a unui supliment. Desigur, e responsabilă pentru asta și o știe, dar pentru mine să comentez mai mult decât am făcut-o deja ar fi greșit. Aștept să văd ce se întâmplă la TAS. Are alături de ea experți, o echipă bună, oameni care cred în ea și în nevinovăția ei”, a delcarat Darren Cahill la Advantage Connors, potrivit Eurosport.