Dario Bonetti a sosit, luni, la Bucureşti pentru a negocia cu preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, preluarea conducerii tehnice a formaţiei bucureștene.
Bonetti a venit însoţit de un colaborator italian şi a plecat de la sediul companiei deţinute de Badea cu o maşină a clubului Dinamo, scrie Mediafax.
Antenorul a refuzat să vorbească despre preluarea echipei Dinamo după întâlnirea avută, luni, cu preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării „alb-roşii”, Nicolae Badea, antrenorul italian precizând că a venit în România în vacanţă.
„Sunt în România în vacanţă pentru 2-3 zile. M-am întâlnit cu domnul Badea pentru că avem aceeaşi pasiune, pictura”, a spus Bonetti.
La Dinamo, Bonetti ar urma să-l înlocuiască pe Liviu Ciobotariu.
Italianul a antrenat ultima dată selecţionata Zambiei, cu care a obţinut calificarea la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN-2012).