Daniel Pancu, despre plecarea de la Rapid: Eram marginalizat. Eu am avut cel mai mic contract și eram plătit ultimul din lot

Daniel Pancu, despre plecarea de la Rapid: Eram marginalizat. Eu am avut cel mai mic contract și eram plătit ultimul din lot
Foto: evz.ro

Atacantul Daniel Pancu a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la FC Voluntari, că a îndurat multe umilinţe la Rapid, a fost marginalizat, și nu mai putea continua astfel.

„A fost o zi tristă ieri, când am fost nevoit să iau această decizie de a pleca. Din păcate, oamenii nu sunt făcuţi din fier, am îndurat multe umilinţe (n.r. – la Rapid). M-am coborât la nivelul cel mai de jos doar pentru binele Rapidului, echipă pentru care m-am dăruit şi mi-am sacrificat întreaga carieră. Lucrurile nu mai puteau continua, e clar, s-a văzut şi în randamentul meu din ultima jumătate de an. Nu am vorbit niciodată urât de vreun rapidist şi am preferat să nu fac acest lucru. Pentru că dacă aş fi rămas acolo sunt sigur că acest lucru s-ar fi întâmplat. E normal să fiu emoţionat după o viaţă petrecută la Rapid. Se întâmplă lucruri ciudate de doi-trei ani, am crezut că pot schimba ceva până la urmă”, a spus Pancu, citat de Mediafax.

El a adăugat că a avut cel mai mic salariu la gruparea giuleşteană şi întotdeauna era plătit ultimul din lot.

„Eu am avut cel mai mic contract de la Rapid şi mai întotdeauna plătit ultimul. Am tăcut, am tăcut, am zis că poate se întâmplă ceva pentru binele echipei. Poate din afară se ştie altceva despre mine, dar să ştiţi că eram consultat în foarte puţine probleme, eram marginalizat. Dar lucrurile astea nu le ştie mai nimeni”, a menţionat atacantul.

Acesta a menționat că nu părăsit Rapid din motive financiare, având în vedere că diferenţa dintre contractul cu Volunari şi cel pe care îl avea cu Rapid în acest an, în cazul în care promova, este egală cu 0,0 euro. De asemenea, Pancu a mai afirmat că are clauză specială în contractul cu FC Voluntari de a nu juca împotriva Rapidului într-un meci oficial, clauză pusă chiar de el.

Pancu susţine că Valerii Moraru nu a dorit ca el să mai facă parte din lot.

„În proporţie de 100 la sută nu eram dorit în teren de dânsul. Ori de câte ori le spuneam că trebuie să mai joc, întotdeauna mi se întorcea şi mi se spunea că să fiu preşedinte sau altceva. Am vorbit cu el acum, i-am spus că rămânem prieteni, el mi-a zis că îmi înţelege decizia”, spus acesta.

Atacantul a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Politehnica Iaşi, Cesena, Beşiktaş, Bursaspor, Terek Groznîi, ŢSKA Sofia şi FC Vaslui.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card