Daniel Florea este noul antrenor principal al echipei Oţelul Galaţi
Daniel Florea este noul antrenor principal al echipei Oțelul Galați, el stabilindu-şi ca obiectiv promovarea din primul an în Liga I, informează Mediafax.
„Sunt onorat pentru că mi-am dorit într-adevăr să ajung antrenor principal. Am venit ca jucător la Oţelul, la 17 ani, şi-mi doream să ajung tot aici antrenor. Sunt onorat că au avut încredere în mine, îmi doresc să fac o echipă competitivă, să avem rezultate şi să putem promova din primul an. Ştiu că trecem printr-o perioadă dificilă la club, dar sper să aducem jucători la echipă şi să facem o echipă competitivă”, a afirmat Daniel Florea.
El a mai spus că este nevoie de șase-șapte jucători cu experiență pentru ca echipa să poată promova, dar team-managerul Cristian Munteanu a spus că pentru acest lucru este nevoie de un buget între 800.000 şi 1.000.000 de euro, bani pe care nu îi au deocamdată.
„Nu avem aceşti bani, avem promisiuni. Noi sperăm ca prin rezultate să atragem şi sponsori. În acest moment clubul trăieşte după banii care s-au încasat pe Tudorie de la Steaua, dar am speranţe că dacă începem bine campionatul să determinăm patronatul sau alţi sponsori să completeze bugetul”, a spus Munteanu.
Cristian Munteanu a anunţat că a preluat prerogativele lui Ovidiu Burcă de director sportiv şi a spus despre Florea că va antrena Oţelul într-o perioadă dificilă. Clubul Oţelul Galaţi se află în insolvenţă, iar dacă planul de reorganizare judiciară nu va fi aprobat, va intra în faliment. Mai mult, anul acesta echipa de fotbal a retrogradat pentru prima oară din 1991. Aceasta ar urma să joace meciurile din liga secundă la Slobozia pentru că a fost evacuată de pe stadionul Oţelul, din cauza datoriilor pe care le are de achitat către combinatul siderurgic ArcelorMittal.
Echipa Oţelul Galaţi are probleme şi în ceea ce priveşte stadionul pe care îşi efectuează antrenamentele. Astfel, jucătorii se antrenează în prezent pe o jumătate a terenului de fotbal al stadionului „Zoltan David”, după ce unei persoane fizice i s-a retrocedat o parte din terenul de sport şi din tribună, persoană care şi-a delimitat proprietatea cu un gard.
Oțelul Galați a fost campioana României în sezonul 2010/2011, în acelaşi sezon câştigând şi Supercupa.