Daniel Dobre, după despărțirea de Halep: Oamenii ar trebui să fie mai indulgenți cu Simona. Nu putem să vânăm un om după o înfrângere

Publicat: 16 07. 2015, 15:34
Foto: sportnews.libertatea.ro

La o zi după ce Simona Halep a anunțat că va continua în turneele din SUA alături de Darren Cahill, antrenorul cu care a colaborat pe durata turneului de la Wimbledon, Daniel Dobre, a explicat că nu are niciun contract semnat cu tenismena.

Într-un interviu acordat ziare.com, Dobre spune că la Wimbledon a mers „în calitate de prieten. Eu nu am avut niciun fel de obligație față de ea, așa cum nici ea nu a avut niciun fel de obligație față de mine. Nu am avut un contract cu Simona Halep. Sunt prieten cu ea, ne știm de mult”.

Despre eliminarea de la Wimbledon, antrenorul a declarat că „este normal ca după ce ai fost doi ani la cel mai înalt nivel să apară și un astfel de moment, să nu mai ai energie” și subliniază că după eșec „toată lumea s-a comportat urât”, în țară.

„Ei nu i-a ieșit un meci, atât. Numai ziarele văd panică. (…) Oamenii ar trebui să fie mai indulgenți cu Simona. Nu putem să vânăm un om după o înfrângere. Este ceva anormal”, precizează antrenorul.