Daniel Breaz, fost ministru în Cabinetul Dăncilă, a debutat în Liga 3, însă nu a reușit să atingă mingea (VIDEO)
Daniel Breaz a fost ministru interimar al Educației și ministru al Culturii din partea PSD în Cabinetul Dăncilă.
El a avut parte de un debut eșuat în fotbal weekend-ul trecut, la vârsta de 48 de ani, în Liga 3 din România, aparținând celor de la CS Universitatea Alba Iulia.
Daniel Breaz, debut eșuat în Liga 3
În prezent, Daniel Breaz este rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. El este legitimat la CS Universitatea Alba Iulia, club care a evitat retrogradarea în Liga 4.
Deși a fost prezent pe teren, spre finalul meciului cu Sănătatea Cluj, fostul ministru nu a atins mingea deloc din momentul în care a fost introdus, potrivit gsp.ro.
„Finalul de joc a consemnat și o noutate, mai exact debutul ca jucător în acest sezon de Liga a 3-a a rectorului Universității «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia, Daniel Breaz, principalul susținător al trupei universitare, persoana care a decis înființarea echipei de fotbal a clubului universitar în urmă cu 5 ani și care contribuie permanent la progresul pas cu pas al acesteia”, a transmis CS Universitatea Alba Iulia, pe Facebook.