Fundaşul brazilian al celor de la PSG, Dani Alves, a avut o declaraţie considerată de mulţi despre lipsită de orice sensibilitate. În contextul decesului căpitanului celor de la Fiorentina, Davide Astori, la doar 31 de ani, acesta a afirmat că în lume mor de foame mii de copii, iar aceştia ar trebui să primească atenţie.
„Noi nu am fost așa de afectați, pentru că nu-l cunoșteam prea bine. Sunt îndurerat pentru familia lui. Mă gândesc că Davide a făcut tot ce trebuia în lumea asta haotică și că acum e într-o lume mai bună. În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, și nu primesc atâta atenție. Și sunt la fel de importanți. Toți vom muri mai devreme sau mai târziu, pentru că suntem doar în trecere. Suntem triști pentru ce s-a întâmplat, dar nu simțim ce simte familia lui, asta e clar”, a spus Dani Alves, într-o conferinţă de presă, conform GSP.
Căpitanul echipei Fiorentina, Davide Astori, în vârstă de doar 31 de ani, a fost găsit fără suflare în camera lui de hotel, chiar înainte de meciul cu Udinese. În hotel jucătorii Fiorentina îşi petreceau noaptea înainte de meciul programat duminică, meci care a fost anulat ca urmare a decesului.