Dan Petrescu (53 de ani), fost antrenor la CFR Cluj, și-a găsit echipă, la aproape patru luni de zile de când s-a despărțit de turcii de la Kayserispor.
„Bursucul” a semnat deja cu o echipă din Arabia Saudită, informează DigiSport.
„Primesc informația că Dan Petrescu ar fi semnat în Arabia Saudită. Suma pe an e 1,5 milioane de dolari. Nu am aflat încă echipa”, a declarat realizatorul emisiunii Digi Sport Special, Vali Moraru.
Dan Petrescu a încheiat cel de-al doilea mandat de la CFR Cluj la finalul lunii noiembrie 2020. A stat pe banca „feroviarilor” 84 de meciuri, din martie 2019 până la încheierea contractului. În ianuarie a semnat cu Kayseri, club care s-a luptat pentru salvarea de la retrogradare, dar nu a rezistat decât opt partide.
Primul mandat al „Bursucului” la CFR a fost în iunie 2017 – iunie 2018. În toată perioada petrecută pe banca ardelenilor, Petrescu a câștigat patru titluri de campion al României.