Echipa unui post de televiziune danez care transmitea în direct de pe o stradă din Doha a fost întreruptă de oficiali qatarezi, care au amenințat-o cu distrugerea echipamentului de filmare. Organizatorii Cupei Mondiale și-au cerut scuze pentru incident, potrivit The Guardian.
Cupa Mondială din Qatar, cea mai așteptată competiție sportivă a anului, începe cu o mulțime de controverse, cu voci reclamând istoricul qatarez în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, dar și regulamentul local strict sau alte aspecte. Turneul final va debuta abia duminică, însă se pare că deja au apărut primele probleme.
Jurnaliștii postului de televiziune danez TV2 „au fost întrerupți din greșeală” marți seară, spune Comitetul suprem pentru implementare și legitimitate.
„După inspectarea acreditării valide a echipei la turneu și a permisului de filmare, au fost prezentate scuze televiziunii de către securitatea de la fața locului, înainte ca echipa să își reia activitatea”, mai susțin organizatorii.
Reporterul Rasmus Tantholdt vorbea în direct cu un prezentator de știri din Danemarca, când trei bărbați au venit cu un vehicul electric în spatele lui și au încercat să blocheze obiectivul camerei.
„Ați invitat întreaga lume aici, de ce nu putem filma? Este un loc public. Puteți să spargeți camera, vreți să o spargeți? Ne amenințați că veți sparge camera?”, se aude spunând Tantholdt, în limba engleză.
Incidentul redeschide un subiect sensibil pentru organizatorii turneului, care negaseră acuzațiile referitoare la regulile stricte în ceea ce privește locurile în care se poate filma în Qatar. Organizatorii susțin că au discutat cu reporterul danez și că au transmis entităților de resort să respecte permisele de filmare pentru turneu.
Reprezentanții Federației daneze de fotbal au fost printre cei mai vocali critici ai Qatarului, denunțând istoricul qatarez în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și felul în care sunt tratați lucrătorii migranți cu salarii mici. De altfel, fotbaliștii danezi vor avea inscripționate pe tricouri sigle speciale ca semn de protest pentru drepturile de muncă.