Sport - 20 nov, 12:14
Petru Alexandru Luncanu (443 ATP) îl va întâlni pe Thomas Schoorel (132 ATP) în primul meci din turul II al Grupei I a zonei Euro-Africane din Cupa Davis.
Andrei Dăescu (680 ATP) va evolua contra lui Robin Haase (53 ATP), conform tragerii la sorţi ce a avut loc la Amsterdam, potrivit Mediafax.
În partida de dublu, perechea Jean-Julien Rojer/Igor Sijsling va evolua împotriva perechii Florin Mergea/ Andrei Dăescu.
Jucătorii consacrați ai României, Victor Hănescu sau Horia Tecău, lipsesc din competiție.
Meciul Olanda – România va avea loc între 6 şi 8 aprilie, la Amsterdam, pe suprafaţă rapidă.
Vineri şi duminică, meciurile încep la ora 14.00, iar sâmbătă la ora 16.00.