Cum și-a PERSONALIZAT Gabriel Tamaș apărătorile. Stelistul le răspunde celor care râd de pasiunea sa bahică (FOTO)
Gabriel Tamaș este unul dintre cei mai buni steliști din acest sezon, dar, totodată, este renumit și pentru escapadele sale.
Cunoscut pentru pasiunea sa bahică, Tamaș a decis să recunoască acest lucru.
Cum toată lumea l-a ironizat din această cauză, fotbalistul a decis să facă un gest prin care să-i uimească pe cei care îl contestă.
Înaintea meciului pe care Steaua l-a jucat, duminică seara, la Gaz Metan, Tamaș și-a prezentat noile apărători.
Acesta și-a imprimat inițialele GBI, provenite de la numele său, dar și mai multe sticle de băuturi alcoolice și un careu de ași.
Foto: LookTV