România a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, după înfrângerea în fața Olandei, cu 0-3, în optimile de finală. Înainte de a păsări Munchen, tricolorii au lăsat o scrisoare, textul fiind atât în română, cât și în limba germană.
Presa internațională a salutat gestul tricolorilor, care la plecarea din vestiar au lăsat un mesaj. Presa tabloidă Bild, a titrat: „Românii ne lasă o scrisoare emoționantă”, potrivit sport.ro.
„România a fost eliminată de la Campionatul European, iar marți seară și-au luat la revedere printr-o scrisoare emoționantă.
Pozele care circulă pe rețelele sociale arată modul în care naționala României a părăsit stadionul din Munchen după eșecul contra Olandei cu 0-3. Se vede clar cum vestiarul este imaculat, podeaua strălucește, scaunele sunt aliniate frumos la perete și nimic altceva nu există în jur în afară de o scrisoare. Pe foaia albă A4 apar stema naționalei României cu un text în română și în germană”, a mai scris Bild.
„EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-a adus împreună și ne-a făcut să simțim magia fotbalului.
Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.
Echipa Națională de Fotbal a României”, a fost mesajul transmis de tricolori.