Cum a apărut Simona Halep îmbrăcată în ziua nunţii cu Toni Iuruc

Cum a apărut Simona Halep îmbrăcată în ziua nunţii cu Toni Iuruc
Foto: Simona Halep / Instagram

Jucătoarea Simona Halep se căsătorește miercuri, la Constanța cu omul de afaceri Toni Iuruc. 300 de persoane au fost invitate la petrecerea organizată la un local din stațiunea Mamaia.

Simona Halep şi Toni Iuruc au ajuns la locaţia din Constanţa în care va avea loc petrecerea cu ocazila cununiei civile.

Meniul de nuntă este bazat pe fructe de mare, pește, friptură de vită și delicatese de rață. Nu vor lipsi tradiționalele plăcinte machedonești, potrivit Fanatik.

La petrecere au ajuns și Ilie Năstase şi partenera sa, Ioana.

„Pe mine nu m-a anunţat nimeni că nu trebuie să am telefonul la mine. E aici, dar dacă trebuie să-l las, îl las fără nicio problemă”, a precizat Ilie Năstase, potrivit Digi Sport.

Reguli de securitate la nunta Simonei Halep

Toți cei care vor fi prezenți la cununia civilă a Simonei Halep, cu Toni Iuruc, care  este programată la ora 16:00 la Starea Civilă, vor fi obligați să nu intre în local cu telefoanele mobile sau cu orice alt aparat de înregistrat, potrivit ziare.com.

De asemenea, absolut toți invitații, printre care este așteptat și Președintele României Klaus Iohannis, au fost anunțați că nu vor fi acceptate deloc cadourile sau darurile în bani.

simona halep nunta1

Sursa Foto: Digisport.ro

Simona Halep, mesaj în ziua nunții cu Toni Iuruc

„Dă șansa fiecărei zilei să fie cea mai frumoasă din viața ta”, a scris Simona Halep pe Instagram, fiind un mesaj inspirațional al lui Mark Twain.

„Vă doresc tuturor o zi frumoasă”, a mai adăugat sportiva la fotografia cu mesajul inspirațional, distribuit de Simona Halep chiar în ziua cununiei civile.

Cine sunt nașii pe care Simona Halep și Toni Iuruc i-au ales pentru nuntă

Nașii de cununie, dar și cei de nuntă sunt afaceristul Dani Caramihai și soția acestuia. Caramihai este unul dintre proprietarii clubului de fițe din Mamaia, unde va avea loc petrecerea Simonei și a viitorului ei soț.

Alături de frații Liviu și Mihai Popescu și de Nicu Mărgeanu, Dani Caramihai a înființat businessul cu o investiție de 170.000 de euro.

„I-am cunoscut, cum să nu îi cunosc. Domnul Caramihai este un om… Extraordinar. Vor fi alături de noi”, a declarat Stere Halep, potrivit Fanatik.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)