Cultura încinge spiritele la Steaua! Mihai Stoica și Lucian Becali, contre pe tema Cumințeniei Pământului. "Oare sunt singurul căruia nu-i pasă care va fi soarta acestei oribilităţi?" (FOTO)

Cultura încinge spiritele la Steaua! Mihai Stoica și Lucian Becali, contre pe tema Cumințeniei Pământului. "Oare sunt singurul căruia nu-i pasă care va fi soarta acestei oribilităţi?" (FOTO)
foto: biziday.ro

Noul măr al discordiei în interiorul clubului de fotbal Steaua se pare că este opera lui Constantin Brâncuși, Cumințenia Pământului, aceeași pe care statul român vrea să o achiziționeze cu suma de 11 milioane de euro, dintre care 6 acoperite din donațiile românilor.

Mai exact, directorul sportiv fără drept de transferuri, Mihai Stoica, a postat un mesaj prin care își arăta dezgustul față de opera lui Brâncuși.

"Oare sunt singurul căruia nu-i pasă care va fi soarta acestei oribilităţi? Eu, când mă uit la defecţiunea asta, realizez doar că Maestrul a avut şi umor ;)", se arată în postare.

Nepotul lui George Becali, Lucian, a reacționat prompt la această postare.

"N-ai un talent…aici e vorba de artă, bă, nu despre desene animate, e vorba despre operele unui român colosal ca sculptor, la fel Picasso ţi se poate părea oribil dar ţi-ai dori unul în casă…!!! Huă", scrie Lucian Becali, care încheie cu "E.F.S. Eşti foarte superficial", a comentat Lucian Becali.

Mihai Stoica nu a rămas fără replică: "S.T.S.S. Şi Tu Super Snob", a răspuns acesta.

De altfel, Lucian Becali și-a arătat susținerea față de strângerea sumei pentru achiziționarea operei Cumințenia Pământului, postând o copie a unui ordin de plată pentru suma de 500 de lei, donaţia sa pentru repatrierea operei lui Brâncuşi. "Opera acestui colosal artist aparţine poporului şi culturii româneşti şi aşa trebuie să rămână, donaţi fiecare cât puteţi pentru a repatria această opera a maestrului Brâncuşi…!!!", a postat Becali pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)