Culmea tenisului: Un băiat, campion național de dublu, a fost respins la concursul de admitere în clasa a IX-a din cauza serviciului. "Am cel mai bun serviciu din țară, la vârsta mea"

Culmea tenisului: Un băiat, campion național de dublu, a fost respins la concursul de admitere în clasa a IX-a din cauza serviciului. "Am cel mai bun serviciu din țară, la vârsta mea"
Foto: prosport.ro

Rareș Mandu are 15 ani și este campion național de dublu la tenis în 2014, însă performanța nu l-a ajutat la concursul de admitere în clasa a IX-a, la liceul cu program sportiv „Mircea Eliade”.

„Fără să mă laud, eu am cel mai bun serviciu din țară, la vârsta mea, cu cea mai bună medie de ași pe meci. Dintre jucătorii buni care au dat examenul, numai eu am fost picat. Dintre cei cu care am jucat până acum, eu i-am bătut pe toţi de acolo. Îi înving pe toţi, aproape în fiecare meci. Sincer, pe unii care au luat nota 10 i-am bătut cu 6-2, 6-2”, a explicat tânărul.

Mandu se află pe locul 10 în clasamentul național U16.

Proba picată de băiat consta în trimiterea a zece mingi către un spațiu delimitat de profesorii examinatori, singura cerința era ca cel puțin cinci să fie bune, potrivit prosport.ro.

Adolescentul este convins că nu a greșit.

„După ce am servit, mă duceam spre locul meu, unde erau şi ceilalţi participanţi. Profesorii examinatori m-au chemat şi mi-au zis: «Eşti eliminat, poţi să pleci acasă». Teoretic, proba este destul de grea, trebuie să fii bun să o treci, dar eu sunt sigur că nu meritam să fiu picat. După ce m-au trimis acasă, m-am dus la un concurs internaţional în Albania şi am câştigat trei meciuri”, a spus Mandu.

La sfârșitul lunii iulie a câștigat și turneul Internațional „Argeș Cup”, în timp ce alți tineri admiși la liceu nu au reușit să treacă de primul tur.

În ceea ce îl privește pe profesorul examinator, acesta consideră că nu a greșit.

„El a vrut să servească prea tare, neînţelegând că putea să trimită uşor, chiar şi din mână. Nu conta în ce fel executa serviciul, ci doar să pună mingea în spaţiile delimitate de noi. Eu şi celălălt profesor am stat la 1 metru de acele spaţii, tocmai pentru a nu avea vreun dubiu, iar copilul nu a servit cinci mingi bune, sunt sigur de asta. El credea că are meci cu Federer şi a vrut să impresioneze, dar nu era cazul. A riscat, ştiind că concurează cu alţi jucători, pentru un număr restrâns de 5 locuri”, explică profesorul.

Tatăl băiatului a cerut explicații conducerii instituției, dar răspunsul primit a fost că „nu sunt admise contestaţii în cadrul probelor sportive”. Tânărul a fost admis la profilul de științe sociale al aceluiași liceu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`