Cu ce l-a supărat Mircea Lucescu pe Anghel Iordănescu: „E cea mai mare prostie pe care o putea spune”

Cu ce l-a supărat Mircea Lucescu pe Anghel Iordănescu: „E cea mai mare prostie pe care o putea spune
Foto: prosport.ro

Ungaria este dată exemplu de bune practici pentru România, când vine vorba despre fotbal. Atât la nivel de cluburi, cât și la națională, maghiarii, au devansat categoric țara noastră, în care nu există investiții consistente în sport. În acest context, Mircea Lucescu și-a exprimat speranța că poate, într-o zi, actualul selecționer al Ungariei, italianul Marco Rossi, va prelua naționala lui Marin și Stanciu.

Declarația lui „Il Luce” nu a fost pe placul lui Anghel Iordănescu. În opinia „Generalului”, România nu are nevoie de selecționeri străini în acest moment, în care fotbalul românesc este la pământ.

„Cea mai mare prostie pe care o putea spune Mircea Lucescu. Şi chiar nu mă aşteptam la el să facă o asemenea afirmaţie. Ce poate să garanteze antrenorul actual al Ungariei că va reuşi să facă cu naţionala… Cum poate să garanteze că va reuşi ce a făcut acolo?”, a declarat Iordănescu pentru DigiSport.

Fostul selecționer a amintit despre cazul Cristoph Daum, un mare eșec al Federației conduse de către Răzvan Burleanu.

„Şi a mai fost o greşeală atunci când a fost adus Daum. Şi cred că a fost cea mai mare greşeală pe care a făcut-o federaţia la momentul respectiv. În primul rând, nu cred că Mircea Lucescu a făcut această afirmaţie decât din punct de vedere al relaţiei pe care o are cu respectivul selecţioner”, a mai punctat Iordănescu pentru sursa citată.

Cine ar trebui să vină la națională, în opinia lui Anghel Iordănescu

„Tata Puiu” a declarat că varianta cea mai inspirată pe banca naționalei ar fi un antrenor român, cu experiență și cu rezultate.

„Deocamdată, eu cred că fotbalul românesc are nevoie, cel puţin încă o perioadă, de un selecţioner valoros, cu experienţă, dar român, care cunoaşte foarte bine competiţia noastră internă, jucătorii noştri, specificul, tradiţia, care a fost implicat şi a avut performanţe în fotbalul românesc.

Ştiu că o să fie interpretată afirmaţia mea acum, dar nu care cumva să se înţeleagă că nu-l susţin pe Mirel Radoi sau că cer schimbarea lui Mirel Rădoi. Nu cred că este o soluţie Rossi, cum nu a fost o soluţie Daum şi a fost o mare greşeală. Am pierdut mai mult de un an şi jumătate cu mister Daum, care ne-a promis că atacă şi când are mingea şi când nu o are. Probabil ataca el”, a mai transmis Iordănescu.

În opinia lui Iordănescu, România are nevoie de Gică Hagi, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu sau Cosmin Olăroiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`