CTP: „David Popovici este, la 19 ani, cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor – mulți dintre ei sărăcuți la aceste capitole”
Cristian Tudor Popescu a susținut că o calitate anume îl face unic între marii sportivi pe David Popovici, anume mintea. Gazetarul l-a lăudat pe sportivul în vârstă de 19 ani ca fiind „cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor”. CTP l-a mai lăudat pe înotător pentru echilibrul său interior, apoi s-a întrebat dacă va veni vreodată ziua în care rațiunea și cultura să nu mai fie considerate piedici, ci praștii pentru a propulsa însușirile fizice ale sportivilor.
Viziunea lui Cristian Tudor Popescu asupra înotătorului David Popovici
„Praștia lui David
Avalanșă de elogii, de la politicieni, sportivi și simpli cetățeni, pentru David Popovici. Foarte bine. Observ însă că printre epitete și comparații strălucitoare nu-și găsește locul o calitate a lui David care, pentru mine, îl face unic.
Mintea. David Popovici este, la 19 ani, cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor – mulți dintre ei sărăcuți la aceste capitole. Vorbește limba română și engleza impecabil, tot ce spune are logică, idee, fluență, consistență, concizie. Posedă, la vârsta lui fragedă, un echilibru interior uluitor, pe care a știut să-l exprime perfect scriind pe net, după medalia de aur, expresia latină, consacrată de Nietzsche, Amor Fati în sensul: iubește-ți înfrângerea și suferința, așa cum îți iubești victoria și bucuria, căci ele sunt ale tale și necesare vieții omenești.
Rarisim se întâmplă ca un geniu sportiv să își dezvolte și o minte minunată. Rațiunea și cultura sunt etichetate, printr-o lege nescrisă, drept piedici pentru „animalul” sportiv capabil de înalte performanțe. Va veni, oare, ziua când vor fi considerate o praștie pentru a propulsa însușirile fizice ale campionului?”, a scris gazetarul, pe Facebook.
David Popovici, campion olimpic la 200 metri liber
Amintim că David Popovici a câștigat aurul olimpic la proba de 200 metri liber.
„A fost o luptă de câine, fix așa aș descrie-o, așa am descris-o până acum. Pe ultimii 50 de metri, îl vedeam pe american în fața mea, știam că e undeva în stânga mea, văzusem că plecase tare… Chiar dacă nu te uiți la ei, îi simți acolo, respirându-ți în ceafă. Îi vezi cu coada ochiului.
Știam că sunt acolo și nu mi-am permis pentru nicio secundă să o las moale. Nu trebuia nici prea tare să plec, nici prea încet, am făcut exact cursa pe care îmi doream s-o fac”, a afirmat sportivul, după probă.
Marți, Popovici s-a calificat și în finala de la 100 metri liber. Finala va avea loc miercuri, de la ora 23:39.