CSM București, eliminată din Liga Campionilor de Esbjerg pentru al doilea an consecutiv
CSM București a fost învinsă de Team Esbjerg și în a doua manșă a sferturilor de finală din Liga Campionilor la handbal feminin, duminică, în Sala Polivalentă, și părăsește competiția. Formația daneză a câștigat returul de la București cu 33-31, iar în turul de pe teren propriu se impusese cu 32-28.
CSM București, eliminată din Liga Campionilor de Esbjerg
Campioana României a intrat mai greu în meci, dar a trecut la conducerea jocului până la finalul primei reprize, iar la pauză conducea la două goluri, 18-16.
Esbjerg a început mai bine repriza a doua și a egalat rapid, profitând de lipsa de luciditate din atacul lui CSM, însă echilibrul din teren s-a rupt odată cu decizia controversată a arbitrilor de a-i da un cartonaș roșu lui Emilie Arntzen, interul stânga al „tigroiacelor”. Nervii au cedat, iar la câteva minute distanță a primit un cartonaș roșu și pivotul Crina Pintea.
În turul de săptămâna trecută din Danemarca, „tigroaicele” fuseseră învinse la patru goluri diferență, 32-28.
Este al doilea an consecutiv în care CSM București părăsește cea mai importantă competiție din handbalul feminin de club după o dublă cu Team Esbjerg. În ediția trecută a Ligii Campionilor, Cristina Neagu & Co au fost eliminate de daneze tot în faza sferturilor de finală.
Tot în sferturi a părăsit competiția și Rapid, după o dublă cu Vipers Kristiansund, deținătoarea trofeului. Formația „alb-vișinie” a pierdut turul de pe teren propriu cu 31-25, iar sâmbătă a cedat și în returul din Norvegia, 40-31. România a avut în premieră două echipe în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin.