Risipă de bani publici: Lotul CSA Steaua din liga a 4-a, cumpărat de Armată de la Claudiu Florică, inculpat în Microsoft
În fotbal de multe ori banii nu aduc şi rezultatele dorite. Acest lucru este vizibil în cazul echipei Armatei, CSA Steaua, care deşi a avut cel mai buget anunţat vreodară pentru Liga a 4-a, unul de peste 150.000 de euro, buget întreg din bani publici, nu a reuşit să îşi atingă obiectivul de a promova.
Acest obiectiv ratat a avut loc în condiţiile în care jucătorii au fost plătiţi cu salarii de profesionişti, nicidecum de amatori precum indică divizia în care au evoluat.
Mai mult, în loc să contruiască un lot de tineri care să aibă ca misiune să formeze o echipă care să nu aibă emoţii la promovare nu doar din Liga a 4-a cât şi după, managerul Marius Lăcătuş şi antrenorul Ion Ion au ales să transfere tot lotul Regal Sport, clubul lui Claudiu Florică, inculpat în Dosarul „Microsoft”, pentru o sumă „care s-a plătit, dar nu vă pot spune despre cât este vorba”, mărturisea Lăcătuş, conform GSP.
De asemenea, CSA Steaua a adus în pauza de iarnă şi doi stranieri în probe, unul fiind şi păstrat.
Trebuie precizat însă că şi echipa Academia, care e aproape de promova în Liga a 3-a, mai are de jucat doar barajul cu campioana judeţului Giurgiu, este sponsorizată tot din bani publici, în acest caz cei al Primăriei Sectorului 1.
De asemenea, atât CSA Steaua cât şi Academia Rapid au fost înscrise direct în Liga a 4-a printr-un elan organizatoric al Asociaţiei de Fotbal Bucureşti, care a eliminat subit criteriul „meritului sportiv”. A primat meritul Primăriei Sectorului 1 şi al Ministerului Apărării.