Criză de inimă pe Național Arena: Prestația sub așteptări a favoriților i-a băgat în spital pe câțiva suporteri

Publicat: 17 08. 2016, 17:04
Foto: Libertatea.ro

Incident nefericit pentru 13 suporteri care s-au aflat marți seara pe Național Arena la meciul dintre Steaua și Manchester City.

Scorul de 5-0 i-a afectat probabil pe câțiva steliști care au nu au mai rezistat până la finalul meciului. Din cauza stresului din timpul partidei, oamenii au fost luați cu amețeală și apoi au leșinat.

Spitalul Mobil de la Arena Națională a fost solicitat să intervină în cazul a 13 fani care au fost traumatizați de jocul favoriților, scrie Libertatea.

Pompierii militari de la ISU ”Dealul Spirii” București – Ilfov le-au acordat acestora primul ajutor la baza terenului, administrându-le oxigen și le-au măsurat tensiunea arterială.

Suporterii cu probleme mai grave au fost transportați la două spitale din Capitală.