Cristina Neagu, declarații descurajatoare înainte de debutul României la Mondial: Nu m-am antrenat cu mingea de handbal de două săptămâni. Nu știu dacă voi putea să joc

Publicat: 30 11. 2023, 18:12
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Sorin Pana / Sport Pictures

Cristina Neagu (35 de ani), căpitanul naționalei de handbal, nu va juca în primul meci de la Campionatul Mondial, vineri, cu Chile, și riscă să rateze întregul turneu din cauza accidentării suferite la genunchi.

Cristina Neagu nu știe dacă va putea să joace la Mondialul de handbal

Cea mai importantă handbalistă din lotul „tricolorelor” a acordat un interviu pentru presa daneză și a recunoscut că nu știe dacă va putea să joace la Campionatul Mondial.

Selecționerul Florentin Pera a confirmat că Neagu nu va juca în meciul cu Chile (1 decembrie, ora 19), dar Fanatik scria că interul stânga are șanse mici să joace și pentru celelalte două partide din grupa preliminară, cu Serbia (3 decembrie, ora 19) și Danemarca (5 decembrie, ora 21:30).

„Situația mea este un pic neclară. Nu m-am antrenat cu o minge de handbal deja de două săptămâni. Am încercat să alerg și să îmi antrenez corpul un pic pentru a-l pregăti, așa că nu prea știu care este situația”, a declarat Cristina Neagu pentru TV2 Sport.

Întrebată dacă este genul de accidentare cu care poate să joace chiar dacă are dureri, superstarul lui CSM București a explicat: „În momentul acesta am dureri. Așa că trebuie să văd de la zi la zi și să vad dacă mă simt mai bine. Să sperăm că mă voi simți, pentru că nu vreau să ratez meciurile noastre din această frumoasă arenă (Boxen in Herning, n.r.)”.

„Nu este cea mai bună situație pentru mine. Este ultimul meu Campionat Mondial, joc în una dintre arenele mele favorite aici, în Danemarca, și nu știu când sau dacă voi putea să joc. Așa că mental nu mă simt prea bine în acest moment. Însă fac tot ce pot pentru a fi pregătită cât mai repede”, a subliniat Cristina Neagu.