Cristina Neagu a semnat un nou contract profitabil cu CSM București. Sportiva se va bucura de cel mai mare salariu câștigat de o handbalistă. Potrivit unor surse Digi Sport, Cristina va încasa acum un salariu în valoare de 20.000 de euro pe lună, după ce până acum a fost remunerată cu 17.500 de euro.
Salariul pe care-l va primi de acum înainte Neagu este cel mai mare din handbalul feminin mondial. Până acum, Amorim, de la Rostov, avea 18.500 de euro pe sezon. În primăvara acestui an, mai exact în luna aprilie, Neagu a vorbit deschis despre salariul ei de la CSM.
„Voi juca la CSM încă un an, apoi o să vedem. În funcţie de cum mă simt, de rezultate… Toate lucrurile astea contează. Aş vrea să văd că avem o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă care se bate pentru toate trofeele. Trebuie să ştii că mergi în direcţia bună”, spunea, la acea vreme. Cristina Neagu.
”Ştiu că există această discuţie, se vorbeşte despre salariul meu. M-a deranjat lucrul ăsta la început. A fost o chestiune destul de stresantă. Nu e neapărat treaba mea de unde vin banii clubului.
Eu am semnat pe un salariu, prin ceea ce fac pentru echipă merit fiecare euro din acel salariu. Asta e datoria mea. Să joc pentru echipă, nu să ştiu de unde vin banii. Toate echipele de handbal sunt sponsorizate din bani publici.
Nu ştiu de ce se vorbeşte doar de salariul meu. Şi celelalte jucătoare sunt plătite din bani publici”, a mai afirmat Cristina Neagu.