Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Real Madrid: Portughezul nu se mai simte iubit în campioana Spaniei
Cristiano Ronaldo nu se mai simte dorit la Real Madrid, iar presa iberică vehiculează că atacantul portughez vrea să plece de la campioana Spaniei, informează Reuters.
Deși a marcat două goluri în meciul cu Granada, portughezul nu s-a bucurat prea mult de victorie. Atacantul de 27 de ani a declarat după meciul de pe Santiago Bernabeu că este „supărat dintr-un motiv profesional”.
„Sunt trist dintr-un motiv profesional, acesta este motivul pentru care nu sărbătoresc golurile. Faptul că Iniesta a fost premiat de UEFA nu are nicio legatură. Nu voi mai vorbi de acest aspect, mă concentrez la meciurile Portugaliei. Lucruri mult mai importante”, a declarat Cristiano Ronaldo la finalul meciului.
Conform AS, Ronaldo este supărat pe unii dintre coechipierii săi, unul dintre cei vizati fiind Marcelo, care a declarat public că Iker Casillas ar merita să câștige Balonul de Aur. Supărat că nu mai are parte de același sprijin din partea coechipierilor, Ronaldo a discutat cu Florentino Perez, presedintele galacticilor, acest aspect
Portughenzul mai este deranjat și de faptul că nu i s-a propus încă prelungirea înțelegerii scadente în 2015, cu toate că fotbaliști precum Di Maria, Albiol și Arbeloa au deja contractele prelungite de către conducerea grupării din Madrid.
Ronaldo fost transferat pentru 94 de milioane de euro în 2009 de la Manchester United, iar prestația sa a fost catalogată de multe ori excepțională.