Marele Cristiano Ronaldo pare să se fi integrat atât de bine la Juventus, că a și uitat deja de trecutul său glorios din celelalte campionate europene. Astfel, cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a scos la vânzare locuința de lux din Manchester, anunță presa britanică, potrivit Agerpres.
După cum era de așteptat, vila lui Ronaldo este una de-a dreptul fabuloasă. Casa opulentă a starului portughez are cinci camere, piscină interioară, jacuzzi, sală de cinema și, bineînțeles, sală de sport. Deși în 2006, atunci când venea de la Sporting Lisabona la United, Cristiano Ronaldo a cumpărat vila din Manchester în schimbul sumei de 3,85 milioane de lire, acesta este dispus acum să renunțe la ea mai ieftin: 3,25 milioane de lire.
Cristiano Ronaldo nu este la prima tentativă de a-și vinde vila luxoasă. Portugezul a mai încercat „să scape” de ea în anul 2009, când s-a transferat la Real Madrid, dar nu a reușit să o vândă. Chiar și așa, în anul 2014, pe când evolua tot în tricoul „blanco”, Cristiano Ronaldo i-a închiriat vila lui Luke Shaw de la United, în schimbul sumei de 7.000 de lire sterline pe lună, relatează The Times, potrivit sursei citate.