Cristiano Ronaldo ar urma să debuteze în Arabia Saudită chiar împotriva lui Leo Messi

Cristiano Ronaldo ar urma să debuteze în Arabia Saudită chiar împotriva lui Leo Messi
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Balkis Press/ABACA

Cristiano Ronaldo urmează să joace în Arabia Saudită pentru prima oară de când a semnat cu Al Nassr, în condițiile în care a fost numit căpitanul selecționatei Riyadh ST XI pentru un meci amical împotriva lui PSG, echipa lui Leo Messi, au anunțat oficialii, potrivit Reuters.

Cristiano Ronaldo ar urma să debuteze în Arabia Saudită împotriva lui PSG, echipa lui Leo Messi

Portughezul în vârstă de 37 de ani va conduce o echipă alcătuită din vedete de la cluburile saudite Al Hilal și Al Nassr într-un amical cu PSG-ul lui Leo Messi. Cei doi vor bifa astfel un nou capitol din rivalitatea care a dominat fotbalul modern.

Din selecționată va face parte și internaționalul Salem Al-Dawsari, care a înscris împotriva Argentinei în victoria istorică a saudiților din grupele Cupei Mondiale – a fost singurul eșec al „pumelor” la turneul din Qatar, pe care în cele din urmă aveau să îl câștige.

Pentru evenimentul de gală – care este programat să se desfășoare, joi, la Riyadh – ar fi fost formulate online 2 milioane de solicitări de bilete.

Licitația pentru un bilet VIP „Beyond Imagination” („Dincolo de Imaginație”) a depășit deja 2,6 milioane de dolari.

Ronaldo a ratat primele două partide interne pe care le-a jucat Al Nassr de când l-a adus la club, în condițiile în care, în aprilie, când încă juca la Manchester United, a fost suspendat de Federația engleză de fotbal pentru că a dărâmat telefonul unui suporter.

Superstarul portughez a ajuns la clubul saudit în ianuarie, în schimbul unui contract estimat de presă la peste 200 de milioane de euro.

De cinci ori câștigător al Balonului de Aur, el ar urma să joace un prim meci oficial pentru Al Nassr duminică, în Saudi Pro League, împotriva lui Al Ettifaq.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)