Cristian Tudor Popescu: Mergea a câștigat argintul pentru România

Cristian Tudor Popescu: Mergea a câștigat argintul pentru România

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat, într-un articol postat pe site-ul Republica, partida de tenis în urma căreia Florin Mergea și Horia Tecău au obținut medalia de argint la proba de dublu a Jocurilor Olimpice, fiind învinși de cuplul spaniol format din Rafael Nadal și Feliciano Lopez.

”Nu pot să dorm, deși e 4 dimineața. Cred că nu sunt singurul. Într-un timp paralel al Pământului Olimpiadelor, acest meci a fost câștigat de Horia și Florin. Cum? Florin n-a fost veriga slabă a cuplului nostru, n-a riscat tot timpul, cu o anume aroganță, lovitura decisivă, n-a făcut duble greșeli forțând nejustificat serviciul 2 în momente importante. Nu a greșit neforțat de 3 ori la rând, după ce Horia reușise să salveze 3 mingi de meci…

În timpul nostru românesc însă, Florin Mergea a fost mai preocupat să-i arate lui Rafa Nadal în văzul lumii întregi ce tenis știe el, decât să contribuie cu calm și disciplină la victoria echipei. Sper să fie mulțumit peste ani cu amintirea loviturilor de excepție pe care le-a reușit…”, a notat CTP.

Pe de altă parte, jurnalistul subliniază că Nadal este aproape la fel de periculos la dublu ca la simplu.

”Formula spaniolă a fost simplă: Nadal în spate, prâsnelul Lopez la fileu. Așa cum avertizam, pentru uzul pafariștilor optimiști, Nadal este aproape la fel de periculos la dublu ca la simplu. Servește în exterior, cu stânga lui teribilă, cât se poate de incomod pentru primitor. Schimburile în cros cu el sunt un chin: nu greșește, trimite mingea constant în unghi cu o accelerație și un spin înfiorătoare, făcând extrem de dificilă orice intervenție. Horia și Florin, știind că vor ajunge să greșească, erau nevoiți să schimbe direcția în lung de linie, unde Lopez înțepa voleuri imparabile.

În plus, Nadal și Lopez au lobat des și foarte bine, dându-i ocazia lui Mergea să greșească repetat smeciul. Nadal a mai recuperat în stilul său caracteristic niște mingi ca și pierdute și așa s-a scris istoria…”, a mai scris CTP.

Acesta mai notează că meciul a fost unul palpitant datorită maturității profesioniste și eforturilor lui Horia Tecău

”Meciul a fost atât de lung și palpitant datorită maturității profesioniste și eforturilor lui Horia Tecău până la tăierea respirației.

Oricum însă, performanța lui Tecău și Mergea este istorică. Unui stat care nu i-a ajutat cu aproape nimic, ei i-au dăruit o medalie olimpică de argint, una dintre puținele medalii la această ediție.

Și poate că asta îi va hotărî să facă de-acum înainte, nu numai în cupa Davis, un dublu româno-român…”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`