Cristi Tănase, fost campion cu FCSB, s-a luat la bătaie cu membrii clanului Caran, într-un restaurant de lux din nordul Capitalei
Cristi Tănase, fost fotbalist la echipe ca FCSB sau FC Argeș și unul dintre preferații lui Gigi Becali, a fost implicat într-un conflict violent cu apropiați ai clanului Caran, o grupare de interlopi din Capitală, potrivit Gândul. Incidentul s-a produs la finalul săptămânii trecute, iar sportivul a fost salvat de agenții de ordine înainte ca situația să degenereze, relatează publicația citată.
Cristi Tănase, fost campion cu FCSB, s-a luat la bătaie cu membrii clanului Caran
Cristi Tănase, care anunța recent că ia în calcul să își încheie cariera de fotbalist, a fost implicat, sâmbătă noapte, într-un conflict într-un restaurant de lux de pe șoseaua Nordului din Capitală.
Fotbalistul ar fi venit singur la restaurant și ar fi consumat alcool în exces, susțin martori ai incidentului de sâmbătă noapte. În jurul orei 02:30, între el și un grup de bărbați de la o masă vecină ar fi izbucnit un conflict care ar fi fost provocat chiar de Tănase.
După o serie de replici incisive, Cristi Tănase ar fi aruncat cu un scaun spre bărbații respectivi, iar atunci au intervenit și agenții de pază, care au aplanat conflictul.
Fotbalistul și rivalii săi au fost puși să achite notele de plată și ar fi fost dați afară din restaurant, susțin sursele Gândul, susțin martorii respectivi pentru Gândul.
Martorii spun că barbații care au intrat în conflict cu Tănase ar fi apropiați ai clanului Caran, care, în alte ocazii, ar fi fost văzuți în compania fraților Aurel și Costel Răducan.
Cu 41 de selecții la echipa națională, Cristi Tănase a fost de trei ori campion al României cu FCSB, cu care a cucerit inclusiv două Cupe ale României, o Supercupă și o Cupă a Ligii. În prima parte a lunii ianuarie, el a anunțat că se gândește la retragere și a precizat că se va răzgândi doar în eventualitatea unei oferte de nerefuzat, potrivit AS.ro.
„Deocamdată, nu am discutat cu nimeni. Atunci când am plecat de la Pitești, au fost ceva discuții cu Chiajna, cu primarul Tănase. Apoi, am zis că Liga 2 nu prea e pentru mine și am zis să mai stau.
Și știi cum e… trece timpul. Nu știu dacă mai pot să mai joc. Mă gândesc la retragere. Nu sunt sută la sută sigur, dar nu vreau să mă duc în Liga 2 sau prin nu știu alte orașe.
Cam 80% aș vrea să agăț ghetele în cui. Dacă e să fie vreo propunere bună, da, altfel, nu are rost”, a declarat Cristi Tănase.