Cristi Chivu: Nu am de gând să mă întorc la naționala României

Cristi Chivu: Nu am de gând să mă întorc la naționala României
Foto: stirimedia.com

Fotbalistul Cristi Chivu a declarat, joi, la plecarea în Italia, că nu are de gând să se întoarcă la echipa națională a României.

 „Dor îi e oricui care a apucat să trăiască emoțiile de a juca sub tricolor și de a-și reprezenta țara. Eu nu am spus nicio secundă că mă voi întoarce. Eu am spus că mi-e dor, dar asta nu însemnă că voi reveni,” a declarat fundașul de la Inter Milano, citat de Mediafax.

Chivu a precizat că este „un nu categoric,” că nimeni nu îl poate convinge să se răzgândească.

„Am și eu o demnitate, au fost niște lucruri injuste spuse despre mine și nu le pot șterge așa de ușor. Am și eu mândria mea, am fost jignit în prea multe rânduri,” a adăugat fotbalistul.

El a mai spus că i-ar fi plăcut să joace la un Mondial, dar nu a avut posibilitatea aceasta.

„Eu sunt dispus să vorbesc cu domnul Pițurcă, să mergem la masă, să discut, să-i dau un sfat. Cine șite ce îmi va spune, ce îi voi spune eu, dar răspunsul meu e în continuare nu. Generația tânără are nevoie de rezultate, de seriozitate, de sacrificiu și trebuie să încerce să aducă din nou lumea la stadion. Și, bineînțeles, să se califice la Cupa Mondială și la turneele finale viitoare,” a completat Chivu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)