Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, nu se află în lotul de jucători cu care echipa va aborda partidele din Europa League. Românul nu a fost selecționat în lot din cauza unei accidentări, informează Mediafax.
În schimb, fundașul formației Lazio Roma, Ștefan Radu, a fost inclus pe lista UEFA pentru partidele din grupele Ligii Europa.
Pe lângă Cristi Chivu, antrenorul Inter Milano nu i-a mai trecut pe listă pe Dejan Stankovic, Ricardo Alvarez și McDonald Mariga, toți fiind accidentați.
Internazionale Milano face parte din grupa H a Ligii Europa, alături de echipele Rubin Kazan (Rusia), Partizan Belgrad (Serbia) şi Neftci Baku (Azerbaidjan).
Lazio Roma va evolua în grupa J a Ligii Europa, alături de formaţiile Tottenham Hotspur (Anglia), Panathinaikos Atena (Grecia) şi Maribor (Slovenia).