Cristi Borcea, decizie extremă anunțată public. Ce l-a enervat pe fostul acționar al lui Dinamo: „M-a lăsat cu un gust amar“

Cristi Borcea, decizie extremă anunțată public. Ce l-a enervat pe fostul acționar al lui Dinamo: „M-a lăsat cu un gust amar“
Foto: MMA / MMA2

După o absență de 11 ani, Cristi Borcea a revenit pe un stadion de fotbal, el fiind prezent ca spectator la meciul dintre Dinamo și FC Argeș.

Borcea a fost criticat pentru intenția de întoarcere la Dinamo

Cristi Borcea a exprimat dezamăgirea sa cu privire la felul în care a fost descris ca unul dintre persoanele care au contribuit la declinul lui Dinamo” de către un comentator de la DigiSport. De asemenea, a fost supus unor critici pe rețelele sociale după ce a afirmat că intenționează să se întoarcă la Dinamo odată ce noul stadion va fi finalizat, scrie ziare.com.

Acesta își prioritizează acum familia

Încă o dată mi s-a arătat răutatea din România. Noi îi contestăm și pe Hagi, și pe Ilie Năstase, și pe Halep, și pe Cristina Neagu. Nu mă mai interesează să vin la Dinamo, nici prin Patrick. Cele mai mari performanțe s-au făcut cu mine. Divorțurile și operația pe cord sunt doar din cauza Dinamo! Voi nu mă știți? Eram acolo și seara și noaptea, și de Crăciun, și de Paște, la voi să știți că este ultima intervenție de Dinamo, nu mă mai interesează, m-a lăsat cu un gust amar și nu mă mai interesează indiferent de soarta lui Dinamo.  Nu mai vreau să duc. Prioritatea mea nu e Dinamo, acum sunt familia și copiii. Mă bucur foarte mult pentru Dinamo și îmi doresc să trateze foarte serios promovarea, dar eu îl știu pe Burcă ca și jucător, și cu siguranță va trata promovarea foarte serios“, a spus Cristi Borcea la Radio Sport Total FM.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)