Sorana Cîrstea a fost nevoită să stea în izolare totală în Australia, din cauza depistării a două cazuri de Covid-19 în avionul de Dubai, aceasta având un mesaj dur la terminarea zilelor de „detenție”.
„Trei ore până la finalul detenției. Asta duce la un total de 351 de ore de izolare fără o ferestră. Primul lucru pe care îl voi face afară este să stau pe primul trotuar și voi repira aer curat!”, a transmis ea.
CORONAVIRUS | Sorana Cîrstea, la ieșirea din carantină: Detenția se termină, după 351 ore într-o cameră fără fereastră (FOTO)
Amintim că sportiva s-a plâns tot timpul de faptul că se simte sechestrată și că e imposibil ca dupa 14 zile să și poate recupera rapid forma fizică.
„Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră, uitându-mă la Netflix. Credeți-mă, acesta este un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ce nu putem face este să concurăm după ce am stat 14 zile pe o canapea. Asta este problema, nu regula carantinei”, a scris Sorana Cîrstea, pe Twitter.
Mesaj Twitter
People complaining we are entitled. I have no issues to stay 14 days in the room watching netflix. Believe me this is a dream come true, holiday even. What we cant do is COMPETE after we have stayed 14 days on a couch. This is the issue,not the quarantine rule.
— Sorana Cirstea (@sorana_cirstea) January 16, 2021
Sorana Cîrstea a distribuit chiar și un mesaj, care îl arată pe șeful Federației australiene de tenis spunând, la jumătatea lui octombrie, că „nu le poți cere jucătorilor să stea în carantină pentru două săptămâni și apoi să iasă și să fie gata să joace la un Grand Slam”.
În dialogul de pe Twitter a intervenit și Yulia Putintseva, ocupanta locului 28 mondial, care i-a spus Soranei Cîrstea că s-ar fi gândit de două ori dacă să vină în Australia sau nu în cazul în care ar fi știut de această regulă privind izolarea întregului avion la depistarea unui caz pozitiv.
Mesaj Twitter
I agree…if they would have told us this rule before i would not play Australia…I would have stayed home. They told us we would fly at 20% capacity, in sections and we would be a close contact ONLY if my team or cohort tests positive . https://t.co/kF58HEijqq
— Sorana Cirstea (@sorana_cirstea) January 16, 2021
„Sunt de acord… dacă ne-ar fi spus de regula asta înainte nu aș mai fi jucat în Australia… Aș fi stat acasă. Ne-au spus că vom zbura la 20% din capacitate, pe sectoare și că vom fi contacți pozitivi doar dacă (n.r. – cineva din) echipa mea sau anturaj e testat pozitiv”, i-a răspuns Sorana.
Întrebată de o utilizatoare de ce ar avea nevoie un sportiv profesionist pentru a se pregăti corespunzător înainte de un turneu după ce a stat 14 zile în carantină, Sorana Cîrstea a răspuns: „Aș avea nevoie de cel puțin 3 săptămâni după, astfel încât să fiu din nou într-o formă decentă și să concurez la un nivel înalt”.
Numărul de teste pozitive pentru COVID-19 legat de Australian Open a fost scăzut la opt, după ce autoritățile au reclasificat unul dintre rezultate drept infecție anterioară, au precizat oficialii sanitari, miercuri.
„Un caz a fost reclasificat pe baza probelor unei infecții anterioare, ceea ce înseamnă că există acum un total de opt cazuri pozitive legate de grupul AO”, a anunțat agenția guvernamentală COVID-19 Quarantine Victoria, printr-un comunicat de presă.
CQV, agenția guvernamentală care supraveghează carantina jucătorilor de tenis și a oficialilor înainte de turneul de Grand Slam de la Melbourne, a menționat că respectivul caz reclasificat se referă la un bărbat cu vârsta peste 40 de ani, care nu este tenismen.