Cornel Dinu și Helmuth Duckadam, externați. Medicul Șerban Brădișteanu: Din punct de vedere clinic sunt bine

Cornel Dinu și Helmuth Duckadam, externați. Medicul Șerban Brădișteanu: Din punct de vedere clinic sunt bine
Foto: mediafax.ro

Cornel Dinu și Hemuth Duckadam au fost externați vineri.  Medicul Șerban Brădișteanu a declarat că cei doi pacienți sunt bine din punct de vedere clinic, dar a precizat că aceștia trebuie să urmeze mai multe indicații referitoare la stilul de viată.

„Din punct de vedere clinic sunt bine, merg acasă. Sigur că vom ţine în continuare legătura pentru tratament medicamentos şi pentru grija pe care o implică operaţiile pe care le au. Sunt în convalescenţă însă, nu trebuie tracasaţi. Au multiple indicaţii referitoare la tratamentul medicamentos şi la stilul de viaţă. Vor avea regim, sunt în posesia unor boli metabolice care vor trebui tratate tot restul vieţii. De fapt aceste boli metabolice i-au adus în starea de a necesita intervenţii chirurgicale”, a declarat Brădişteanu, la externarea celor doi foşti fotbalişti.

Helmuth Duckadam și Cornel Dinu s-au aratat încântați de faptul că au putut împărți același salon al Spitaluilui Clinic Floreasca, conform Mediafax.

„Pentru mine a fost o satisfacţie să-l cunosc pe domnul Dinu, ştiam că e un om care are foarte multe de povestit. A fost o săptămână în care am învăţat foarte multe, chiar dacă am o anumită vârstă”, a spus președintele de onoare al clublului Steaua. 

La rândul său, și  Dinu s-a declarat onorat de faptul că l-a avut coleg de salon pe Duckadam.

„A fost o onoare prezenţa lângă mine a singurului jucător român care are un record pe care nu-l va bate nimeni niciodată. Am descoperit un Helmuth Duckadam cu o cu totul altă construcţie”, a declarant Cornel Dinu.

Administratorul delegate al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat la sârșitul lunii septembrie pentru investigaţii şi reechilibrare, întrucât de mai mult zile nu îşi mai luase tratamentul.

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost operat marţi, 25 septembrie, timp de aproape nouă ore, pentru eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducere a unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)