Cornel Dinu, atac sexist înainte de alegerile la FRF: "Nu e normal să voteze femeile fără sutien care se cred fotbaliste"
În lupta crâncenă pentru președinția Federației Române de Fotbal (FRF), Cornel Dinu a scăpat o remarcă nepotrivită la adresa femeile în tentativa sa de a explica că nu e normal ca unul din candidați să se bazaze pe voturile din fotbalul feminin sau cel de sală în locul celui din fotbalul profesionist care atrage atenția tuturor spectatorilor.
Dinamovistul a afirmat că nu este normal să aibă drept de vot în alegeri „femeile fără sutien care se cred fotbaliste”, o remarcă pentru care ar putea fi tras la răspundere pentru că ar fi una sexistă.
„Nu e normal ca la alegeri să voteze unii care calcă pe minge la fotbal în sală. Sau femeile fără sutien care se cred fotbaliste. Sau unii de te miri unde, care nu au fost surprinşi niciodată în viaţa lor în ofsaid. Sau şchiopii de pe la judeţ”, a afirmat Cornel Dinu, conform Prosport.
Această declarație vine în contextul în care marile cluburi de fotbal și jucătorii exponențiali ai naționalei s-au plasat în favoarea lui Ionuț Lupescu în lupta pentru președinția FRF, în timp ce Răzvan Burleanu încearcă prin diverse metode să atragă voturile de la cei considerați a face parte din „fotbalul mic”.