Conducerea unui club din Italia vrea să investească la Farul lui Hagi: „Face o treabă extraordinară la Constanța cu Academia lui”

Publicat: 16 01. 2024, 17:56
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Farul lui Gică Hagi ar putea primi sprijin din partea fondului american de investiții 777 Partners, care deține și clubul Genoa. Informația a fost confirmată de Andres Blazquez, directorul general al clubului italian, care a declarat pentru GSP.ro că este într-adevăr interesat să intre în acționariatul actualei campioane a României.

Conducerea lui Genoa ar putea investi la Farul lui Hagi

Andres Blazquez a remarcat că Hagi „face o treabă extraordinară la Constanța cu Academia lui”.

„De doi ani am stabilit contacte, am primit referințe bune de la Răzvan Raț, cu care sunt prieten de zece ani. Și cu el m-am consultat când am decis să-l transferăm definitiv de la Juventus pe Drăgușin. El ne-a pus și în legătură cu Hagi.

Face o treabă extraordinară la Constanța cu Academia lui. Ne-ar interesa să intrăm în acționariatul Farului, așa am mai făcut și în alte țări, avem un portofoliu important. La un club din București e mai greu să ajungem, dar suntem deschiși la colaborări”, a declarat directorul general al lui Genoa pentru GSP.

Clubul Genoa este deținut de 777 Partners, un fond american de investiții care mai are în portofoliu echipe ca Standard Liege (Belgia), FC Red Star (Franța), Vasco da Gama (Brazilia) și Hertha Berlin (Germania)

Radu Drăgușin a fost cumpărat de Tottenham de la Genoa și a devenit cel mai scump jucător român

Internaționalul român a fost achiziționat de Tottenham de la Genoa pentru 25 de milioane de euro, dar înțelegerea cuprinde clauze de performanță ce pot urca suma la 30 de milioane de euro.

Radu Drăgușin a debutat între timp pentru Spurs, duminică, în remiza cu Manchester United de pe Old Trafford, scor 2-2. Noul fundaș din apărarea lui Ange Postecoglu a prins doar câteva minute, dar problemele din defensiva echipei i-ar putea facilita prezența în primul 11.