Condiția pusă de Mircea Lucescu după ce i-a propus Ion Țiriac să cumpere Dinamo: „Nu vreau să mai fac aceeași greșeală”

Condiția pusă de Mircea Lucescu după ce i-a propus Ion Țiriac să cumpere Dinamo: „Nu vreau să mai fac aceeași greșeală”
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor din fotbalul românesc, a făcut primele declarații despre oferta lui Ion Țiriac, care anunțase că îi va construi stadion dacă o va prelua pe Dinamo, potrivit ProSport.

Condiția pusă de Mircea Lucescu

Cel supranumit „Il Luce” este liber de contract după despățirea de Dinamo Kiev, dar n-ar refuza un nou angajament. Totuși, antrenorul spune că nu ar prelua o echipă în plină sezon, ci la început de stagiune, acesta fiind de altfel și motivul pentru ca a refuzat propunerea lui Beșiktaș în această iarnă.

„Am refuzat-o pe Beșiktaș, nu vreau să merg într-un campionat în plină desfășurare, în plin sezon, pentru că nu vreau să mai fac aceeași greșeală pe care am făcut-o atunci când am antrenat-o pe Inter. Am nevoie de un an și jumătate pentru a putea lucra”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Sport.ro.

Ion Țiriac, despre construirea unui stadion pentru Dinamo

Omul de afaceri se arătase gata să se implice și mai mult în susținerea sportului românesc.

„Dacă eu mă plâng în fiecare zi, nu se face nimic. Măcar încercăm. Ce se întâmplă la Otopeni acolo e o realitate. E un complex enorm. Am vorbit cu Mircea, am vorbit cu Lucescu. Mâine dimineaţă dacă cineva ca el ar lua…. Eu îi fac un stadion. Nu pentru Dinamo cu Steaua, ci un stadion pentru copii. Un stadion şi un treren de fotbal. Hai să vedem de unde îi luăm pe ăia o mie de copii care să vină la început acolo”, afirmase Ion Țiriac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`