Competitive și superbe. Cu cine va juca Ana Bogdan în turul 3, la Roland Garros (GALERIE FOTO)

Competitive și superbe. Cu cine va juca Ana Bogdan în turul 3, la Roland Garros (GALERIE FOTO)
Ana Bogdan / Foto: @valentina_constantin, _ana.bogdan_ (Instagram)

Ana Bogdan (28de ani, 102 WTA) s-a calificat în turul al treilea de la Roland Garros, după abandonul lui Naomi Osaka. Astfel, românca va juca mai departe cu Paula Badosa (23 de ani, 35 WTA).

Vineri, 4 iunie,va fi un veritabilduel al frumuseții în turul al treilea, la French Open,pentru că Ana Bogdan și Paula Badosa sunt două dintre jucătoarele se bucură de aprecieri doar prin simpla lor prezență, pe lângă performanțele sportive. Înaltă și zveltă, americanca Badosa este asemănată cu Maria Sharapova, jucătoarea care i-a fost idol în copilărie. De asemenea, în adolescență, numărul 23 WTA a cochetat cu modellingul.

În primul tur de la Roland Garros, Badosa a eliminat-o pe Lauren Davis (86 WTA) cu 6-2, 7-6 (7-3), iar în turul secund pe Danka Kovinic (62 WTA), cu 6-2, 6-0.

De partea cealaltă, Ana Bogdan a trecut în primul tur pe Elisabeta Cocciaretto (113 WTA) cu scorul de 1-6, 3-6.

Ana Bogdan (GALERIE FOTO)

Paula Badosa, viitoarea adversară a Anei Bogdan (GALERIE FOTO)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`