Clubul Steaua, sancţionat de Comisia de Disciplină: Echipa va juca un meci fără spectatori
Clubul Steaua a fost sancționat, vineri, cu disputarea unui meci pe teren propriu fără spectatori și o penalitate sportivă de 30.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, ca urmare a incidentelor provocate de suporteri.
„Sancţiunea se va executa începând cu primul joc care va fi disputat pe teren propriu”, se menţionează în soluţia comisiei.
Sancţiunea nu se adaugă, ci se contopeşte cu cea primită de FC Steaua pentru incidentele de la meciul cu FC Braşov.
Atunci, Steaua a fost sancţionată cu disputarea a două etape cu porţile închise, una dintre acestea fiind ispăşită în meciul cu Corona Braşov.
Astfel, FC Steaua va disputa fără spectatori doar meciul cu Pandurii Târgu Jiu, programat la 12 mai, în cadrul etapei a XXXII-a.
În schimb, formaţia va juca în faţa propriilor suporteri ultimul meci din actuala ediţie de campionat, cel cu Oţelul Galaţi, din etapa a XXXIV-a a Ligii I.
Comisia de Disciplină a sancţionat, vineri, şi clubul Universitatea Cluj cu măsura disputarii unui joc fără spectatori în peluzele stadionului propriu şi o penalitate sportivă de 30.000 de lei.