Clasament FIFA: Echipa naţională a României a urcat pe locul 28

Publicat: 17 07. 2014, 12:49

Echipa naţională a României a urcat o poziţie şi se află pe locul 28, cu 733 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola, dat publicităţii joi.

Câştigătoarea Cupei Mondiale, selecţionata Germaniei, a urcat pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Olanda. Fosta deţinătoare a titlului mondial, Spania, a coborât şapte locuri până pe poziţia a opta, după eliminarea din faza grupelor la CM 2014.

Primele zece poziţii în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Germania 1.724 puncte

2. Argentina 1.606

3. Olanda 1.496

4. Colombia 1.492

5. Belgia 1.401

6. Uruguay 1.330

7. Brazilia 1.241

8. Spain 1.229

9. Elveţia 1.216

10. Franţa 1.202