Cine este sportiva din România care îşi doreşte să câştige trei titluri olimpice la Paris: „Este o nebunie de-a mea”
Canotoarea Simona Radiş, una dintre sportivele medaliate cu aur mondial la Radice, a transmis, vineri, la finalul galei Clubului Sportiv al Armatei Steaua, că la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 îşi doreşte să câştige trei medalii de aur.
Simona Radiş vrea trei titluri olimpice la Paris
„Îmi doresc ca în următorii ani să am nişte rezultate speciale. Să uimesc prin performanţele mele pentru că îmi doresc să devin un mare sportiv şi un exemplu pentru toate generaţiile din urmă.
La Jocurile Olimpice de la Paris îmi doresc să triplez (n.r. – să câştige trei titluri olimpice), ceva ce nu a mai făcut nimeni în canotaj. Nici nu ştiu dacă se poate face pentru că programul este extrem de dificil. Dar este o nebunie de-a mea”, a declarat Simona Radiş.
Simona Radiş, desemnată sportivul anului 2022 de CSA Steaua
„Mă bucură mult acest premiu, este al doilea an consecutiv în care îl primesc. Este ceva special pentru că sunt în familia Stelei de când am început sportul de performanţă. Nu ştiu dacă sunt abonată la premii, dar eu îmi doresc să cuceresc cât mai multe pentru că îmi aduc bucurie şi îmi dau încredere.
Se spune că pofta vine mâncând, iar pofta mea pentru aceste titluri. Sper să mă ridic în continuare la nivelul aşteptărilor şi să nu mă mulţumesc cu puţin. Îmi doresc să rămân constantă, echilibrată, iar orice rezultat va veni să nu mă schimbe ca şi om”, a mai spus Radiş, cea care a primit şi titlul de cel mai bun canotor al anului din partea Federaţiei Române de Canotaj, potrivit ziare.com.