Cine este campioana olimpică la tenis care se retrage din sport: „Corpul meu s-a săturat”
Portoricana Monica Puig, campioana olimpică de simplu la Rio în anul 2016, a transmis luni că se va retrage din activitate, deoarece corpul este afectat de accidentările din ultimii ani.
Monica Puig se retrage din tenis la vârsta de 28 de ani
„În cei 28 de ani din viaţa mea, tenisul a fost totul pentru mine. Mi-a oferit unele dintre cele mai palpitante şi memorabile experienţe. Dar uneori lucrurile bune se termină. Astăzi, îmi anunţ retragerea din tenis. După trei ani de luptă împotriva accidentărilor şi patru intervenţii chirurgicale, corpul meu s-a săturat.
Nu este o decizie ușoară, pentru că mi-ar fi plăcut să mă retrag în condițiile mele, dar uneori viața are alte planuri și trebuie să deschidem noi uși care ne conduc spre posibilități interesante.
Aș dori să anunț, de asemenea, că voi fi foarte activă în lumea tenisului ca membră cu normă întreagă a familiei ESPN și că voi încerca multe alte sporturi care mă pasionează! Voi explora, de asemenea, roluri de consultanță pentru tinerii jucători de tenis.
Sunt atât de mulți oameni cărora aș dori să le mulțumesc. Familiei mele, cu siguranță, mamei mele, care a fost alături de mine în acest rollercoaster nebunesc încă din prima zi, tatălui meu, fratelui meu, logodnicului, tuturor antrenorilor mei, agentului meu Marijn, IMG, WTA, PRTA, COPUR, sponsorilor și, bineînțeles, fanilor mei. Fără voi, nu aș fi avut curajul să lupt zi de zi pentru visurile mele.
Puerto Rico, mulțumesc pentru că îmi ești mereu aproape. Pentru că îmi ești casă și îmi dai putere. Mulțumesc că mi-ai oferit atâta bucurie și dragoste. Să ascult imnul nostru pe podium, cu o medalie de aur la gât pentru prima oară în istorie, va fi întotdeauna cea mai frumoasă amintire a vieții și carierei mele”, a postat Monica Puig în social media.
Puig a oferit statului Puerto Rico prima sa medalie de aur olimpică în orice sport, câştigând finala de simplu feminin de la Rio, în faţa germanei. Angelique Kerber, pe atunci numărul 2 mondial, potrivit hotnews.ro.