DE NECREZUT! Un ciclist de 90 de ani a fost prins dopat

Publicat: 06 01. 2019, 16:37

Un ciclist american, în vârstă de 90 de ani, a fost prins dopat după o competiție pe care o câștigase.

În probele acestuia a fost depistat un steroid anabolizant, de cinci ori mai puternic decât testosteronul, folosit pentru creșterea masei musculare.

Sportivul veteran a fost lăsat fără titlul de campion câștigat în vara lui 2018 la o competiție națională de ciclism de pistă și fără recordul mondial stabilit atunci.

A fost singurul competitor la categoria 90-94 de ani.

Însă, bătrânul ciclist nu a fost suspendat, ci doar a primit un avertisment public.

Experții au precizat că, cel mai probabil, substanța interzisă a provenit din carnea de vită pe care sportivul veteran a mâncat-o înainte de competiție.