CFR Cluj este campioana României! Ardelenii s-au impus cu 3-1 pe terenul Craiovei, în finala campionatului
CFR Cluj a devenit, luni seară, campioana României, după ce a învins cu 3-1 chiar pe terenul echipei de pe locul 2, Universitatea Craiova. Ardelenii au câştigat, astfel, trofeul în Liga 1, pentru al treilea an la rând. Antrenorul Dan Petrescu n-a putut fi prezent în Bănie, din cauză că se află în izolare, după ce a fost depistat pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Gruparea din Gruia are, în total, în palmares, 6 titluri. O egalează pe UTA la numărul de campionateîn România.
Universitatea Craiova a deschis scorul
Universitatea Craiova – CFR Cluj a fost un meci cu totul şi cu totul special. A fost finala campionatului, pentru că FRF şi LPF au decis chiar luni, în ziua meciului, că dacă partida se va încheia, în 90 de minute, la egalitate, ca meciul să meargă în prelungiri şi, eventual, chiar şi la loviturile de departajare. Oltenii au început bine jocul şi au deschis scorul prin Dan Nistor, în minutul 10, după un şut frumos de la distanţă. CFR a egalatîn minutul 36, prin Vinicius.
Repriza secundă a fost a clujenilor
CFR a intrat mult mai bine în teren după pauză şi şi-a impus experienţa. Oaspeţii au trecut în avantaj după golul cu capul al lui Boli, din minutul 56, iar Deac a pecetluit victoria şi titlul după ce a transformat un penalty controversat, scos de Vinicius.Până la finalul partidei, oltenii au încercat să marcheze golul care să-i readucă în lupta pentru titlu, dar nu au avut sorți de izbândă. CFR Cluj a fragmentat jocul, a ținut de minge și a cucerit al treilea titlul la rând.
Dan Petrescu a luat patru titluri în Liga 1
Dan Petrescu, tehnicianul ardelenilor, este la al patrulea titlu în Liga 1, după cel cucerit în 2009 cu Unirea Urziceni și ultimele două obținute cu CFR. „Bursucul” mai are la activ Supercupa României din 2015, cu ASA Tg. Mureș, dar și Cupa Chinei, obținută în 2015, cu Jiangsu.