CFR Cluj, aproape să dea lovitura verii pe piața transferurilor. Cine e jucătorul numărul 10 aşteptat în echipa din Gruia
CFR Cluj s-a implicat în nu mai puțin de 9 transferuri în această vară, însă abia acum pare că este pregătită să dea marea lovitură.
CFR Cluj aproape de transferul lui Yevgen Konoplyanka, jucătorul numărul zece pentru echipa din Gruia
Digi Sport a dezvăluit că echipa de fotbal din Gruia se află în faze avansate de negocieri cu mijlocașul ofensiv Yevgen Konoplyanka, în vârstă de 33 de ani.
Acesta este liber de contract, după ce s-a despărțit de Cracovia în vara acestui an. Yevgen Konoplyanka s-a născut pe 29 septembrie 1989 și are în palmares 87 de selecții și 21 de goluri pentru echipa națională a Ucrainei. De asemenea, el a avut onoarea de a fi căpitanul naționalei de fotbal de 5 ori.
Yevgen Konoplyanka s-a născut și a crescut în Dnipro, și-a continuat cariera ca fotbalist la cluburile Sevilla, Schalke, Șahtior Donețk și Cracovia. În prezent, valoarea sa de piață este estimată la 500.000 de euro.
Negocierile dintre CFR Cluj și mijlocașul ucrainean Yevgen Konoplyanka se apropie de finalizare. Ultimele detalii urmează să fie stabilite în scurt timp, iar acest transfer îl va aduce pe Konoplyanka în rândul jucătorilor echipei din Gruia. Este așteptat ca acesta să fie cel de-al zecelea transfer realizat de către CFR Cluj în această vară.
CFR Cluj a făcut 9 transferuri în această vară:
- Philip Otele (24 de ani, liber de contract de la UTA Arad)
- Vasile Mogoș (30 de ani, pentru 45.000 de euro de la Crotone)
- Cătălin Căbuz (27 de ani, liber de contract de la Chindia)
- Arlind Ajeti (29 de ani, liber de contract de la Pordeone)
- Matija Boben (29 de ani, liber de contract de la Ternana)
- Durel Avounou (25 de ani, liber de contract de la Sivasspor)
- Ziv Morgan (23 de ani, împrumutat de la Ironi Kiryat Shmona)
- Anton Kresic (27 de ani, împrumutat de la Rjieka)
- Luca Mihai (19 ani, liber de contract de la SPAL)