CFR CLUJ, CALIFICARE fără emoţii în play-off-ul Ligii Europa. Campioana României i-a CĂLCAT în PICIOARE pe armenii de la Alaşkert

Publicat: 16 08. 2018, 22:14
Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA / Facebook

CFR Cluj merge fără emoţii în play-off-ul Ligii Europa.
Campioana României a învins acasă echipa armeană Alaşkert Erevan cu scorul 5-0, după ce în tur se impusese cu 2-0.

Joi seară, în meciul din manşa secundă a turului al treilea preliminar, golurile au fost marcate de Culio ’19 (penalti), Omrani ’45+1, ’62, Hoban ’78 şi Mailat ’90+2, potrivit news.ro.

În play-off, CFR Cluj va evolua cu învingătoarea meciului dintre Legia Varşovia (Polonia) şi Dudelange (Luxemburg).