„Cel mai ieftin de pe piață” / Cât ar fi plătit Simona Halep pentru suplimentul contaminat cu roxadustat
Simona Halep nu poate evolua în turneele de tenis în prezent, deoarece a primit o suspendare de patru ani din partea ITIA pentru dopaj cu Roxadustat și au fost găsite nereguli ale pașaportului biologic.
Cazul sportivei române rămâne unul enigmatic pentru întreaga lume, stârnind interesul jurnaliștilor străini care încearcă să dezvăluie misterele din spatele situației în care s-a regăsit fosta lideră mondială a clasamentului WTA. În opinia unora, sportiva este pusă sub semnul întrebării pentru încrederea excesivă pe care a acordat-o staff-ului condus de Patrick Mouratoglou. Cu toate acestea, într-o zi, adevărul despre cine este cu adevărat responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat va ieși la iveală.
Prețul pe care l-a plătit Simona Halep pentru suplimentul contaminat
„Echipa lui Patrick Mouratouglu i-a recomandat Simonei Halep suplimentul misterios. Francezul a auzit că este un remediu bun folosit des de atleți importanți. Exact așa s-a apărat în fața ITIA. Știa de Keto MCT doar din auzite, dar se pare că omul care deține compania este prietenul său.
Cea mai scumpă academie din lume și fostul lider mondial au folosit un supliment care costă un dolar, cel mai ieftin de pe piață. Halep a jucat totul pe cartea încrederii și a crezut orbește în echipa sa. Mai devreme sau mai târziu vom afla exact ce s-a întâmplat și, folosind cuvintele Simonei Halep, cine a trădat-o”, a notat presa poloneză, citată de digisport.ro.